Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

21.04.2015:  Calea lui Lenin. Partea I



Pe 22 aprilie 2015, se împlinesc 145 de ani de la naşterea celui care a jucat un rol ieşit din comun în istoria omenirii – Vladimir Lenin. El a exercitat o influenţă colosală asupra mersului evenimentelor pe tot parcursul secolului XX, rămînînd în memoria popoarelor ca unul din cei mai consecvenţi şi talentaţi luptători pentru interesele oamenilor muncii, intelectual şi umanist, om de o înaltă cultură morală şi spirituală.

Vladimir Lenin este cunoscut ca un mare filozof şi economist, un poilitician genial şi un practician inovator, un orator dotat şi un literat cu peniţa iscusită. Dar în istoria umanităţii el rămîne în primul rînd conducător al proletariatului mondial, fondator al partidului bolşevic, întemeietor al primului stat socialist, organizator al victoriilor tinerei Republici Sovietice.

Vladimir Lenin (Ulianov) s-a născut la 22 aprilie 1870 la Simbirsk. Anii de copilărie şi i-a petrecut într-o familie mare şi prietenoasă, în care au crescut şase copii: Ana (a.n. 1864), Alexandr (a.n. 1866), Vladimir (a.n. 1870), Olga (a.n. 1872), Dmitri (a.n. 1874) şi Maria (a.n. 1878).Tatăl lor, Ilia Ulianov, ocupa funcţia de inspector al şcolilor populare în gubernia Simbirsk. El avea reputaţia de pedagog eminent şi de un excelent organizator al domeniului învăţămîntului. Soţia dumnealui, Maria Alexandrovna, era fiica unui medic în rezervă. Fiind înzestrată cu un mare tact pedagogic, ea s-a consacrat educaţiei copiilor săi. Împreună cu soţul, s-au străduit ca ei să facă studii multilaterale, să fie iubitori de muncă, oneşti, modeşti şi sensibili la problemele oamenilor simpli.

În 1879, Vladimir Ulianov a intrat să înveţe în clasa întîi a gimnaziului din Simbirsk. În timpul studiilor, el în mod deosebit se interesa de ştiinţele sociale, citea mult, cunoştea bine operele marilor scriitori ruşi A. Puşkin, M. Lermontov, N. Gogol, I. Turghenev, N. Nekrasov, M. Saltîkov-Şcedrin, L. Tolstoi. Manifesta un mare interes faţă de operele revoluţionarilor- democraţi V. Belinski, A. Herţen, N. Cernîşevski, N. Dobroliubov, D. Pisarev. Colegul său de clasă, A. Naumov, ulterior membru al Consiliului de Stat al Rusuei şi ministru al Agriculturii, scrie în memoriile sale că Vladimir Ulianov poseda calităţi excepţionale, avea o memorie fenomenală, manifesta un neobişnuit spirit de observaţie şi avea o capacitate de muncă de invidiat. Era cu adevărat o enciclopedie ambulantă, un fel de centru de informaţii pentru colegii săi şi o mîndrie pentru pedagogi.

De acum în anii de adolescenţă, a suferit pierderi grele. La 12 ianuarie 1886, la vîrsta de doar 54 de ani şi jumătate, a decedat subit tatăl său, Ilia Nikolaevici. Familia încă nu-şi revenise din durerea acestei pierderi şi peste ea a mai venit o nenorocire. În martie 1887, la Petersburg, pentru participarea la pregătirea unui atentat asupra ţarului Alexandr III, a fost arestat fratele mai mare Alexandr, iar în luna mai a aceluiaşi an, executat în fortăreaţa Şlisselbourg.

Alexandr, om cu o voinţă tare şi principii morale înalte, a avut o mare influenţă asupra fratelui său mai mic. Ca principal scop în viaţă el şi-a ales lupta revoluţionară împotriva autocraţiei, pentru o viaţă mai bună a poporului. După viziunile sale politice fiind narodnic, Alexandr se interesa şi de învăţătura lui Karl Marks. Anume el i-a făcut cunoştinţă lui Vladimir cu literatura marksistă. Moartea tragică a lui Alexandr l-a impulsionat pe fratele lui mai mic să se consacre luptei revoluţionare.

În 1887, Vladimir Ulianov a absolvit gimnaziul cu medalie de aur şi a intrat la studii la facultatea de drept a Universităţii din Kazani. Dar peste cîteva luni, pe 5 decembrie 1887, au loc tulburări studenţeşti provocate de noul statut antidemocratic al universităţii şi de introducerea supravegherii poliţieneşti asupra studenţilor. Pentru participarea la aceste evenimente, studentul anului I Ulianov a fost exmatriculat din universitate şi trimis sub supravegherea poliţiei în satul Kokuşkino.

Aflîndu-se în acest sat îndepărtat, el citea foarte mult, completîndu-şi golurile din timpul studiilor. Mai tîrziu, îşi amintea că aceste lecturi continuau de dimineaţă devreme pînă seara tîrziu, că autorul lui preferat era Cernîşevski şi că a citit totul, pînă la ultimul rînd, şi nu o singură dată, tot ceea ce a fost tipărit în „Современник”.

În septembrie 1888, lui Ulianov i s-a permis să revină la Kazan. În oraş de acum activau cîteva cercuri revoluţionare ilegale. Acestea au fost organizate de unul dintre primii revoluţionari marxişti ruşi, Nikolai Fedoseev. Tînărul Ulianov a devenit membru al unuia din aceste cercuri. Aici el ia cunoştinţă de principalele lucrări ale lui Marx, studiază profund principala lui operă – „Capitalul”, devine un marxist convins şi un propagator al ideilor socialismului ştiinţific.

În mai 1889, Vladimir Ulianov se mută împreună cu familia de la Kazan la Samara. Studiind serios limbi străine, el traduce din germană în rusă una dintre cele mai importante lucrări programatice ale lui Marx şi Engels – „Manifestul Partidului Comunist”. Pe parcursul unui an şi jumătate, Ulianov în mod de sine stătător a studiat programul universitar de patru ani şi în 1891 în mod strălucit a trecut examenele ca extern la facultatea de drept a Universităţii din Petersburg, obţinînd diplomă de gradul I, ceea ce corespundea titlului de doctor în drept.

Diploma obţinută îi oferea dreptul de a desfăşura o activitate juridică, dar, pentru fratele unul criminal împotriva statului, serviciul în instituţiile de stat era interzis. Iată de ce, în calitate de activitate profesională, Vladimir Ulianov a ales avocatura. În ianuarie 1892, el a fost angajat la tribunalul regional ca ajutor de avocat. Într-un timp scurt, Vladimir Ulianov devine un om destul de cunoscut în Samara. Clienţii lui erau, în temei, dintre ţăranii săraci. Acuzaţii îl alegeau ei înşişi ca să le fie apărător.

La începutul anilor ’90 ai secolului XIX, cu energia şi forţa de convingere caracteristice lui, Vladimir Ulianov se încadrează în lupta politică. În 1892, a organizat la Samara un cerc marxist, ai cărui membri efectuau o propagandă activă. El a supus criticii ideologia narodnicismului liberal, reprezentanţii căruia în această perioadă predominau în mişcarea revoluţionară din Rusia. Analizînd operele scriitorilor narodnici V. Iujakov şi N. Katîşev, Vladimir Ulianov demonstrează în mod convingător caracterul nefondat al concepţiilor social-economice ale acestora, utopismul lor şi discordanţa cu realitatea rusă.

La Samara, tînărul Lenin a scris prima sa lucrare ştriinţifică „Noile mişcări economice în gospodărirea ţărănească”. El a stabilit legături cu marxiştii din Kazan, Saratov, Sîzran şi alte oraşe din regiunea Volgăi. În general, anii de viaţă la Samara au avut o colosală importanţă pentru ulterioara activitate a lui Lenin. Aceşti ani au fost o perioadă de acumulare a forţelor pentru ieşirea lui pe calea largă a luptei revoluţionare. Aici s-au format şi s-au constituit definitiv convingerile sale comuniste.

La sfîrşitul lui 1893, Vladimir Lenin s-a mutat la Petersburg, iar de acum în octombrie a început să activeze într-un cerc de marxişti-tehnologi. Din componenţa acestuia făceau parte cunoscuţii şi experimentaţii marxişti S. Radcenko, V. Starkov, G. Krjijanovski, A. Vaneev, M. Silvin. Şi totuşi, cunoştinţele profunde, capacitatea de a aplica marxismul la condiţiile din Rusia şi remarcabilele calităţi organizatorice într-un timp scurt au făcut ca anume Lenin să devină un lider unanim acceptat al marxiştilor din Petersburg.

Membrii cercului au stabilit legături strînse cu muncitori progresişti din Petersburg, ca I. Babuşkin, V. Şelgunov, N. Merkulov, organizează din ei un nucleu puternic de revoluţionari. Lenin conducea personal mai multe cercuri de muncitori. El organiza lecţii chiar la locul de trai al muncitorilor. Lenin avea darul de a explica simplu şi accesibil şi la aceste lecţii se străduia să le expună învăţătura lui Marx într-un limbaj pe înţelesul lor, în contextul vieţii zi de zi a ţării şi al necesităţilor oamenilor muncii.

În ceea ce priveşte răspîndirea marxismului în mediul muncitoresc, un mare rol l-au jucat foile volante şi broşurile scrise de Lenin. Ele erau pe înşelesul chiar şi al cititorilor fără de nici o pregătire. În aceste foi volante şi broşuri Lenin povestea despre lipsa de drepturi a muncitorilor, despre exploatarea nemiloasă a lor de către capitalişti, explica pe cei căi oamenii muncii se pot elibera de această exploatare. Pentru a se argumenta cît mai bine, deseori apela şi la exemple din literatura artistică.

La fel ca şi în Samara, la Petersburg tănărul revoluţionar a continuat lupta împortiva narodnicilor liberali. În martie-iunie 1894, Vladimir Lenin scrie cunoscuta sa lucrare „Ce sunt „prietenii poporului” şi cum luptă ei împotriva social-democraţilor?”, în care a demonstrat cum narodnicismul s-a transformat dintr-o mişcare revoluţionară în una liberală: narodnicii au renunţat la lupta revoluţionară împotriva ţarismului şi, în loc de aceasta, au propus un program de reforme mărunte. Lenin i-a demascat ca pe nişte prieteni falşi ai poporului, care, de fapt, reprezentau interesele ţărănimii înstărite. În lucrarea sa, el sub toate aspectele a arătat importanţa învăţăturii marxiste pentru reforma revoluţionară în Rusia.

Vladimir Lenin, primul dintre marxiştii ruşi, a fundamentat în mod profund rolul istoric al clasei muncitoare din Rusia în calitate de forţă revoluţionară conducătoare a societăţii. Totodată, el a lansat ideea uniunii clasei muncitoare cu ţărănimea în calitate de condiţie principală pentru biruinţa revoluţiilor democratice şi socialiste.

Lucrarea „Ce sunt „prietenii poporului” şi cum luptă ei împotriva social-democraţilor?” a fost tipărită la un hectograf într-un număr mic de exemplare şi era difuzată pe ascuns. Cu denumirea „caieţele galbene”, lucrarea se transmitea din mîini în mîini , trezind discuţii aprinse. Ea era citită nu numai la Petersburg, ci şi la Moscova, Nijni Novgorod, Kiev, Riga şi alte oraşe ale Imperiului Rus. După apariţia acestei cărţi, Lenin s-a făcut şi mai popular, devenind o autoritate cunoscută printre marxiştii ruşi.

La începutul anilor ’90 ai secolului XIX, a fost nevoit să lupte nu doar cu narodnicii, ci şi cu „marksiştii legali”. În februarie 1894, el face cunoştinţă cu reprezentanţi renumiţi ai acestui curent, şi anume P.B. Struve şi M. Tugan-Baranovski. Acomodînd marxismul la interesele burgeziei, „marxiştii legali” negau conţinutul revoluţionar al acestei învăţături despre lupta de clasă, revoluţia socialistă şi dictatura proletariatului. Lenin a supus unei critici dure aceste viziuni, descoperind esenţa lor liberal-burgheză.

Vladimir Ulianov-Lenin considera drept cea mai importantă sarcină stabilirea legăturii între numeroasele, dar izolatele una de alta organizaţii social-democrate. În februarie 1895, el a participat la adunarea reprezentanţilor grupurilor social-democrate din Rusia. În cadrul acesteia a fost pusă în discuţie problema trecerii de la propaganda marxismului în cercuri la agitaţia politică în masă şi editarea literaturii populare pentru muncitori.

În aprilie 1895, Lenin pleacă peste hotare pentru a stabili legături cu grupul „Eliberarea muncii” şi a face cunoştinţă cu mişcarea muncitorească din Occident. În timpul călătoriei sale în Elveţia, el s-a întîlnit cu G. Plehanov şi cu membrii grupului acestuia. La Paris a avut loc întîlnirea lui Lenin cu renumitul militant al mişcării revoluţionare muncitoreşti Paul Lafargue, iar la Berlin – cu liderul muncitorilor germani, Karl Liebknecht. Totodată, Lenin frecventa adunările muncitorilor francezi şi germani, studia viaţa lor, iar în timpul liber lucra în biblioteci.

La sfîrşitul lui septembrie 1895, Lenin s-a întors la Petersburg şi s-a consacrat în totalitate activităţii revoluţionare. În toamna lui 1895, el a unit toate cercurile marxiste din oraş într-o organizaţie politică unică, care mai tîrziu a fost numită „Союз борьбы за освобождение рабочего класса”, condusă de un grup central în frunte cu V. Lenin. Din organizaţie mai făceau parte A. Vaneev, P. Zaporojeţ, G. Krjijanovski, N. Krupskaia, L. Martov, C. Radcenko, V. Starkov şi alţii.

„Союз борьбы” se sprijinea pe mişcarea muncitorească de masă şi a devenit germenele partidului revoluţionar marxist. Pentru întîia oară în Rusia, „Союз борьбы” a început să realizeze unirea ideilor socialismului ştiinţific cu mişcarea muncitorească. Influenţa organizaţiei s-a răspîndit departe de hotarele Petersburgului. Luînd exemplu de la ea, cercurile muncitoreşti s-au consolidat în uniuni şi grupuri social-democratice la Moscova, Kiev, Vladimir, Iaroslavl, Ivanovo-Voznesensk şi alte oraşe. Activitatea organizaţiei „Союз борьбы” a dat impuls dezvoltării mişcării revoluţionare în întreaga Rusie şi a înlesnit crearea partidului clasei muncitoreşti.

Guvernul ţarist urmărea cu atenţie activitatea respectivei organizaţii. În noaptea de 8 spre 9 decembrie 1895, cea mai mare parte din membrii ei au fost arestaţi. Lenin a fost întemniţat într-o celulă destinată pentru un singur arestat, în care a fost ţinut timp de 14 luni. În acest răstimp, el a reuşit să stabilească o legătură conspirativă cu membrii rămaşi în libertate ai organizaţiei „Союз борьбы”, îi ajuta cu sfaturi, scria pentru ei foi volante şi broşuri. Printre altele, el a pregătit populara broşură pentru muncitori „Despre greve” şi foia volantă „Către guvernul ţarist”, a început a se pregăti să scrie lucrarea „Dezvoltarea capitalismului în Rusia”.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania