Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

20.04.2015:  Calea lui Lenin. Partea II

Materiale metodice pentru luările de cuvînt ale secretarilor organizaţiilor primare de partid la manifestările organizate în cinstea a 145 de ani din ziua naşterii lui LENIN (Sfîrşit. Începutul – în numărul trecut)

La 29 ianuarie 1897, Lenin a fost condamnat la deportare în Siberia de Răsărit cu supravegherea de către poliţie. În luna mai a aceluiaşi an, el a sosit în satul Şuşensk, districtul Minusinsk din regiunea Enisei. În această localitate, s-a aflat în surghiun pe parcurs de trei ani. În 1898, la Şuşensk a sosit logodnica lui – Nadejda Krupskaia. Ei s-au cunoscut la Petersburg, în februarie 1894. Krupskaia de asemenea a fost arestată în basa dosarului organizaţiei „Союз борьбы за освобождение рабочего классa” şi deportată în gubernia Ufimsk. Dar, în calitate de logodnică a lui Lenin, i s-a permis să-şi ispăşească pedeapsa la Şuşensk. Nunta lui Vladimir Lenin şi Nadejda Krupskaia a avut loc în ziua de 10 iulie 1898.

În surghiun, lui Lenin îi apare planul creării unui ziar care să fie răspîndit în întreaga Rusie şi care să fie nucleul unui nou partid revoluţionar. În concepţia lui, ziarul urma să fie nu doar un propagandist şi agitator colectiv, ci şi un organizator colectiv. Era vorba de o viziune cu totul nouă, aceasta răsturnînd toate ideile de pînă atunci ale social-democraţilor în ceea ce priveşte rolul şi importanţa presei periodice. Anume ziarul trebuia să consolideze într-o organizaţie unită diferitele comitete şi grupuri, să desfăşoare o pregătire sub toate aspectele a Congresului II al PMSD din Rusia, să elaboreze un program şi un statut unic de partid. Lenin s-a stabilit cu traiul în oraşul Pskov. În drum spre acest oraş, a trecut prin Ufa, Moscova şi Petersburg, unde s-a întîlnit cu social-democraţii, discutînd despre participarea lor la editarea şi difuzarea noului ziar. În pofida interdicţiilor, el vizitează Nijni Novgorod, Samara, Ufa, Kazani, Riga, Podolsk, aduce planul său la cunoştinţa marxiştilor din aceste oraşe, selectînd corespondenţi pentru viitorul ziar.

La 26 februarie 1900, Lenin vine la Pskov, după care acest oraş devine un centru conspirativ al revoluţionarilor social-democraţi. În luna aprilie a aceluiaşi an, aici a avut loc adunarea reprezentanţilor grupurilor social-democrate ruse. În cadrul acesteia, a fost pus în discuţie şi aprobat proiectul editării unui nou ziar. Din cauza prigonirilor poliţieneşti, s-a luat decizia ca ziarul să fie editat peste hotare.

La 16 iulie 1900, Lenin a plecat în Germania. Astfel, a început prima lui emigraţie, care a durat mai mult de cinci ani. Împreună cu G. Plehanov, P. Axelrod, V. Zasulici şi alţi membri ai grupului „Освобождение труда”, se ia decizia ca ziarul revoluţionar pe întreaga Rusie să fie numit „Искрa” şi să fie editat la Munchen. Concomitent, a fost luată şi decizia de a se edita revista marxist-ştiinţifică „Заря”.

Primul număr al ziarului „Искрa” a fost pregătit în luna decembrie a anului 1900. Într-un timp foarte scurt, ziarul a început să aibă o influenţă colosală asupra social-democraţiei ruse. Vladimir Lenin a fost primul redactor şi animator al lui. El determina linia politică a ziarului şi tot el întreţinea legătura cu comitetele social-democratice.

În dezvoltarea mişcării revoluţionare din Rusia, o importanţă deosebită a avut-o Congresul II al PMSDR. Lenin a acordat foarte mult timp pregătirii acestuia: el a elaborat planul de organizare a lucrărilor lui, a pregătit proiectele de rezoluţii şi statutul partidului. Congresul s-a deschis în iulie 1903 la Bruxelles, după care, din cauza prigonirilor din partea poliţiei belgiene, şi-a mutat lucrările la Londra. Componenţa congresului era diferită. De rînd cu „iskroviştii” consecvenţi, la lucrările lui au mai participat oportunişti, dar şi persoane şovăitoare. Discuţii deosebit de aprinse a trezit programul partidului. Lenin şi părtaşii lui au reuşit să impună un program revoluţionar, care includea teze despre dictatura proletariatul, uniunea muncitorilor şi ţăranilor, despre dreptul naţiunilor la autodeterminare şi internaţionalismul proletar.

Divergenţe acute s-au iscat la congres în timpul dezbaterilor asupra proiectului de statut şi formarea organelor centrale de conducere a partidelor. În timpul alegerilor în Comitetul Central şi în colegiul redacţiei ziarului „Искра”, în PMSDR a avut loc o sciziune. Adepţii lui Lenin au alcătuit majoritatea de partid, după care ei au început să fie numiţi bolşevici.

Congresul II al PMSDR a fost punctul de cotitură în mişcarea muncitorească nu numai din Rusia. Importanţa lui istorică constă în formarea unui partid care a devenit model pentru partidele comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume. Victoria punctului de vedere al lui Lenin a demonstrat că, în persoana lui, proletariatul rus şi cel mondial are un teoretician remarcabil, care cu perspicacitate determină perspectivele mişcării muncitoreşti.

După Congresul II al PMSDR, Vladimir Lenin a fost nevoit să ducă o luptă ideologică îndîrjită cu menşevicii, care au capturat redacţia ziarului „Искра”. Ca răspuns la critica menşevistă, Lenin a scris cunoscuta lucrare „Un pas înainte, doi paşi înapoi”, care a apărut în luna mai 1904. În respectiva lucrare, el a demonstrat că menşevicii merg contra partidului ca forţă organizatoare a mişcării muncitoreşti şi îl distrug. În opinia liderului bolşevicilor, partidul este parte a clasei muncitoare, detaşamentul lui cel mai conştient, de avangardă. Partidul va putea conduce cu succes lupta proletariatului doar atunci cînd toţi membrii lui vor fi uniţi prin una şi aceeaşi voinţă în acţiuni şi în disciplină.

În lucrarea „Un pas înainte, doi paşi înapoi”, Lenin a formulat normele neclintite ale vieţii de partid şi principiile conducerii de partid. Acestea prevedeau: respectarea strictă de către toţi membrii partidului a cerinţelor Statutului, unitatea disciplinei de partid, supunerea minorităţiui faţă de majoritate, eligibilitatea organelor de partid şi dări de seamă din partea lor, dezvoltarea spiritului activ şi de iniţiativă a maselor de partid, dezvoltarea criticii şi autocriticii.

La 9 ianuarie 1905, în Rusia a început prima revoluţie în istoria acestei ţări. Situaţia excepţională cerea acţiuni urgente. În aprilie, la Londra a fost convocat Congresul III al PMSDR, la care menşevicii au refuzat să participe. Ei au organizat la Geneva o conferinţă separată. Acesta era un pas evident scizionist. Două congrese – două partide – aşa a caracterizat Lenin respectiva situaţie.

În toamna anului 1905, mişcarea revoluţionară în Rusia a atins un avînt nemaivăzut. În octombrie s-a declanşat greva generală politică – o nouă formă de luptă a proletariatului, de care nu s-a întîmplat pînă atunci în alte ţări. Guvernul, speriat, a mers la cedări. La 17 octombrie, ţarul a emis un manifest, promiţînd poporului libertatea cuvîntului, a presei, a adunărilor, precum şi alte drepturi cetăţeneşti. Lenin scria: „Nou avem tot dreptul să triumfăm. Concesia făcută de ţar este într-adevăr o mare victorie a revoluţiei, dar această victorie nici pe departe nu hotărăşte destinul întregii cauze a libertăţii… Autocraţia nu a încetat încă să existe. Ea doar s-a retras”. În opinia lui Lenin, principala sarcină a proletariatului e aceea de a desfăşura revoluţia în continuare, de a aduce masele la răscoală înarmată.

Manifestul ţarist le-a dat posibilitate unui şir de revoluţionari să revină în Rusia din emigraţie. Se întoarce în Rusia şi Lenin. La 8 noiembrie 1905, el vine la Petersburg şi se cufundă într-o muncă intensă, conduce activitatea Comitetului Central al partidului, precum şi a celui din Petersburg, organizează activitatea fracţiunii bolşevicilor în Sovietul deputaţilor muncitori din Petersburg, redactează ziarul „Новая жизнь”. Acesta a devenit organul central de presă al bolşevicilor. În paginile lui, Lenin publică douăsprezece articole. Acestea îi ajutau pe membrii de partid să se orienteze în situaţia creată, determinau sarcinile de bază în desfăşurarea muncii revoluţionare în rîndurile maselor.

După înfrîngerea revoluţiei, guvernul ţarist s-a răzbunat crunt pe masele poporului. Zeci de mii de oameni au fost trimişi la ocnă, mii de oameni au fost executaţi. Poliţia distrugea organizaţiile muncitoreşti. Partidul a ajuns într-o situaţie extrem de dificilă. Numărul membrilor lui s-a micşorat, legăturile dintre organizaţii au slăbit. Partidul s-a văzut nevoit să-şi continue activitatea în condiţii de ilegalitate.

Lenin din nou părăseşte Rusia. În ianuarie 1908, el pleacă în Elveţia. În perioada obscură a reacţiei, toate gîndurile lui erau legate de prima revoluţie rusă. Principalul rezultat al mişcării revoluţionare din anii 1905-1907 Lenin îl vedea în aceea că proletariatul a cucerit rolul de conducător al revoluţiei democratice, iar masele asuprite au perceput ce înseamnă mişcarea revoluţionară de masă. Din punctul lui de vedere „Fără o asemenea „repetiţie generală” ca cea din anul 1905, revoluţia din 1917 – atît cea burgheză, din februarie, cît şi cea proletară, din octombrie, ar fi fost imposibile”.

Aflîndu-se în emigraţie din 1908 pînă în 1917, Lenin a fost preocupat de o muncă activă de partid. El participa la activitatea CC al PMSDR şi a oficiului lui de peste hotare, a Centrului Bolşevic, a Comitetului organizaţiilor de peste hotare ale PMSDR, colabora cu Internaţionala II şi cu Oficiul Internaţional Socialist. O parte indispensabilă a muncii lui de partid era activitatea redacţională şi publicistică. El era redactor al cîtorva ediţii, colabora, practic, la toate ziarele şi revistele bolşevice centrale, care se editau în Rusia şi peste hotare atît legal, cît şi ilegal.

Contribuţia lui Lenin la dezvoltarea teoriei marxiste a revoluţiei socialiste este excepţională. Unul din cele mai importante merite în acest domeniu este concluzia despre importanţa victoriei socialismului iniţial doar în cîteva ţări sau chiar numai în una singură, luată aparte. Această teză, bazată pe analiza noii situaţii istorice în epoca imperialismului, a fost rezultatul dezvoltării creatoare a teoriei revoluţiei socialiste.

În condiţiile primului război mondial, care a început în 1914, în Rusia a devenit deosebit de actuală problema naţională. Guverntele statelor participante la război aţîţau învrăjbirea naţională, tindeau să dezbine clasa muncitoare. Lenin a pus în faţa bolşevicilor sarcina de a apăra unitatea internaţională a mişcării muncitoreşti în calitate de principala condiţie a forţei acesteia. În articolele „Notiţe critice despre problema naţională” şi „Dreptul naţiunilor la autodeterminare”, Lenin a dezvoltat şi a întemeiat programul bolşevic în această chestiune. Principalele lui cerinţe erau următoarele: egalitatea deplină în drepturi a popoarelor, dreptul naţiunilor la autodeterminare, unirea strînsă a muncitorilor de toate naţionalităţile în organizaţii proletare. Totodată, sublinia Lenin, doar socialismul creează condiţii bazate pe egalitate în drepturi pentru colaborarea popoarelor.

După aproape zece ani de aflare în emigraţie, la 3 aprilie 1917, Lenin a revenit în Rusia revoluţionară. În ziua de 4 aprilie, la adunarea bolşevicilor, el a prezentat un raport despre sarcinile proletariatului revoluţionar, care a intrat în istorie sub denumirea „Tezele din aprilie”. Ideile acesteia au jucat un rol decisiv în elaborarea liniei partidului în noua situaţie. Lenin a expus planul de luptă pentru trecerea de la revoluţia burghezo-democratică la revoluţia socialistă. Planul prevedea organizarea unui şir de reforme economice şi sociale. În sfera economică, Lenin cerea să fie confiscate proprietăţile moşierilor şi naţionalizate toate pămînturile, îndemna să fie stabilit un control al muncitorilor asupăra fabricilor, uzinelor, asupra întregului domeniu de producere, precum şi asupra distribuirii produselor. El a înaintat cererea ca toate băncile din ţară să fie unite într-o singură bancă naţională care să se afle sub controlul Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor.

În aprilie 1917, Lenin a preluat conducerea Comitetului Central al partidului şi a ziarului „Правда”, întemeiat încă în anul 1912. O atenţie deosebită acorda activităţii în organizaţia bolşevicilor din capitală. Sub conducerea lui, la Petersbutg au fost desfăşurate Conferinţa VII generală (din aprilie) a PMSD(b) din Rusia. În rapoartele şi cuvîntările sale la această coferinţă, Lenin a explicat programul de acţiuni schiţat în „Tezele din aprilie”. El a criticat aspru poziţia lui Kamenev, Rîkov şi a adepţilor acestora, care îi repetau pe menşevici, declarînd şi ei că Rusia încă nu este gata pentru o revoluţie socialistă şi că victoria socialismului într-o ţară aparte este imposibilă. Partidul a dat o ripostă oportuniştilor, l-a urmat pe Lenin, a aprobat planul lui de luptă pentru revoluţie şi l-a considerat temelie pentru ulterioara lor activitate practică.

Merită să fie remarcat faptul că pe seama lui Lenin au revenit cei mai dificili ani din viaţa tinerei Republici Sovietice. Războiul civil, intervenţia statelor străine, o ruinare economică nemaivăzută, un deficit acut de cadre de specialişti – toate acestea solicitau o încordare extraordinară a forţelor, atenţie faţă de toate mărunţişurile cotidiene, fără de care nu puteau fi soluţionate nici problemele mari ale statului. Cinci volume din operele alese complete ale lui V. Lenin conţin corespondenţa lui din acele timpuri cu diferite persoane, instituţii şi aşezăminte de stat. Aceasta ajută să ne imaginăm volumul enorm de muncă practică pe care Lenin a făcut-o timp de cîţiva ani în calitate de conducător de stat. Trăsăturile specifice ale muncii lui erau punctualitatea, precizia, intoleranţa faţă de tărăgănare şi birocratism, faţă de excesul de logomahie.

Perseverenţa şi spiritul întreprinzător ale lui Lenin se îmbinau cu capacitatea de a privi cu mult înainte. Aceste calităţi s-au manifestat în toată forţa lor pe parcursul abordării sarcinilor dezvoltării economice. Un rol important în reanimarea vieţii economice a ţării l-a ocupat NEP-ul. Deosebit de impresionantă a fost elaborarea din iniţiativa lui Lenin a planului GOELRO, care a permis să fie format un program concret de dezvoltare economică a principalelor raioane economice ale ţării. Întocmirea unor planuri complexe pentru fiecare raion, coordonarea lor într-un plan unic economic pentru întreaga republică a dat posibilitatea de a elabora o schemă raţională de divizare a muncii şi de colaborare a raioanelor, luînd în calcul bogăţiile lor naturale, resursele de forţă de muncă şi alţi factori.

Aflîndu-se în fruntea statului sovietic şi a partidului bolşevic, Vladimir Lenin a contribuit pe toate căile la statornicirea mişcării comuniste mondiale. Cu particiuparea lui nemijlocită, a fost formată Internaţionala III Comunistă, a început ofensiva internaţională a muncii asupra capitalului. Sub drapelul acestei lupte s-a perindat aproape întreg secolul trecut.

Puternicele procese revoluţionare au ajuns în ţările Europei şi Americii. Pe parcursul secolului XX, burghezia a fost nevoită să facă în faţa muncitorilor o cedare după alta. Muncitorilor şi ţăranilor le-au fost garantate libertăţi cetăţeneşti şi drepturi sociale nemaivăzute pînă atunci. URSS a devenit un exemplu şi un simbol al luptei maselot populare pentru interesele lor fundamentale.

Trăinicia sistemului social sovietic a fost încercată de Marele Război pentru Apărarea Patriei. Anume Uniunea Sovietică a avut de înfruntat întreaga forţă a maşinii militare hitleriste şi anume ea a rezistat şi anume ea i-a frînt gîtul fiarei fasciste. Un rezultat extrem de important al acestei Mari Victorii a fost crearea unui întreg sistem de state socialiste.
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania