Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

18.05.2015:  Negruţa a rămas singurul figurant în „dosarul Sandulache”


Pe parcursul următoarei luni se va decide soarta lui Veaceslav Negruţa, care este acuzat de abuz de putere în perioada aflării sale în funcţia de ministru al finanţelor. Se aşteaptă că în luna mai va fi emis verdictul în „cazul Sandulache”, în care fostul funcţionar este principalul şi deja singurul figurant.

Anterior, Procuratura sectorului Biucani al capitalei a emis propria sentinţă în cazul lui Pantelei Sandulache, deputat în primul parlament şi fost membru al PLDM, care în anul 2012, în circumstanţe dubioase, a primit 400 de mii de euro din vistieria statului, sub formă de compensaţii. Procurorul Mihai Proca a sistat urmărirea penală, invocînd lipsa componenţei de infracţiune.

Curtea Supremă de Justiţie a redus mărimea compensaţiilor pînă la o mie de euro, însă, la acel moment, Sandulache deja reuşise să primească banii şi să-i scoată din cadrul juridic moldovenesc. În opinia procurorilor, el a devenit proprietar legal al banilor şi nu poate fi tras la răspundere penală în nici un caz.

Este evident că această combinaţie nu ar fi fost posibilă fără participarea conducerii Ministerului Finanţelor, care gestionează achitarea compensaţiilor băneşti din bugetul de stat. Însă ceea ce multora li se pare evident nu întotdeauna se confirmă în cadrul urmăririi penale. Cine va compensa prejudiciile cauzate bugetului, în valoare de 399 de mii de euro, deocamdată nu se ştie.

Singurul figurant în „dosarul Sandulache” astăzi este fostul ministru al finanţelor, Veaceslav Negruţa, care, precum consideră organele de drept, a emis o dispoziţie ilegală privind achitarea banilor în folosul colegului său de partid de atunci. Ulterior, ambii figuranţi ai acestui caz au părăsit PLDM din motive diferite.

Veaceslav Negruţa, care este considerat unul dintre fondatorii PLDM, a părăsit partidul din propria iniţiativă, invocînd incompatibilitatea carierei sale politice cu „viitoarea activitate profesională”. Dacă ex-ministrul a fost condus cu onoruri, atunci Pantelei Sansulache a fost exclus în urma scandalului izbucnit în jurul achitării compensaţiei băneşti. Colegii de partid au considerat că acesta, prin acţiunile sale, a prejudiciat imaginea formaţiunii politice.

Veaceslav Negruţa a devenit figurantul dosarului penal privind abuzul de putere. Cu aproximativ doi ani în urmă, procurorii au transmis dosarul în judecată, însă verdictul nu a fost emis pînă în prezent. Se aşteaptă că instanţa se va pronunţa în privinţa vinovăţiei sau nevinovăţiei ex-ministrului pe parcursul următoarei luni.

În cazul emiterii unui verdict de condamnare, fostul funcţionar riscă pînă la 6 ani de puşcărie. Totuşi, majoritatea experţilor nu cred că lucrurile vor evolua conform acestui scenariu. În dosar nu există dovezi care ar confirma interesul material în acţiunile conducerii Ministerului Finanţelor.

Potrivit experţilor, Veaceslav Negruţa, care nu cunoaşte toate subtilităţile jurisprudenţei, a devenit un ţap ispăşitor. Sub influenţa colegilor săi de partid, el a dispus executarea hotărîrii judecătoreşti, care i-a fost prezentată drept definitivă şi fără drept de apel. Ar putea fi oare neglijenţa o scuză pentru evitarea răspunderii penale şi compensarea daunelor – la această întrebare va răspunde în curînd instanţa.

Totodată, alţii consideră că aici a existat un interes personal în executarea operativă a deciziei judecătoreşti privind achitarea sumei de 400 de mii de euro. Graba în care au fost eliberaţi banii nu se înscrie în practica Ministerului Finanţelor. Doar cîţiva reclamanţi au reuşit să obţină compensaţii băneşti într-un termen atît de scurt.

Totodată, amintim că juriştii Ministerului Finanţelor nu au contestat decizia Curţii de Apel Chişinău de alocare a 400 de mii de euro, deşi suma era evident prea mare. Timp de aproape 9 ani, a fost desfăşurată urmărirea penală în privinţa ex-deputatului, care, în final, a fost achitat şi a cerut compensarea daunelor materiale şi morale.

În asemenea situaţii, instanţele moldoveneşti, în cel mai bun caz acordă 15-20 de mii de lei, chiar dacă persoana s-a confruntat cu probleme şi mai serioase. Conducerea Ministerului Finanţelor nu putea să nu ştie despre aceste practici, deoarece prin această instituţie trec toate deciziile privind achitarea compensaţiilor pentru urmărirea penală inechitabilă. În cazul dat, reclamantul a primit circa 6,3 milioane de lei – echivalentul a 400 de mii de euro la cursul BNM de atunci.

Reclamaţia a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie de la Procuratura Generală în momentul în care aceasta a aflat despre schema dubioasă de la Ministerul Finanţelor. Ancheta nu a mai oferit un răspuns definitiv la întrebarea de ce juriştii de la Minister nu au contestat decizia. Şeful Direcţiei juridice a fost absolvit de acuzaţii, în lipsă de probe.

Curtea Supremă de Justiţie l-a obligat pe Pantelei Sandulache să restituie 399 de mii de euro, însă această cerinţă nu a fost executată. Surse din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti au comunicat pentru NOI.md că toate procedurile pe marginea acestui caz au fost suspendate: banii au fost cheltuiţi, iar Sandulache nu are posibilitatea să-i restituie la buget. Fostul deputat a promis că va întoarce banii benevol. Dar cînd va avea loc acest lucru şi dacă în general va avea loc – rămîne o întrebare deschisă.

Victor Surugiu
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania