Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

13.11.2015:  Dinamica de partid



Unele comitete raionale de acum au încheiat campania adunărilor de dare de seamă şi alegeri şi se pregătesc pentru conferinţele raionale

Perioada de dări de seamă şi alegeri în Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este o importantă etapă organizatorică. În cadrul acestor adunări, comuniştii fac totalurile activităţii lor în perioada ce s-a scurs, îşi trasează sarcini pentru viitor.

La momentul dat, adunări au avut loc în 781 de organizaţii primare de partid din cele 1436 existente. La lucrările lor participă membri ai biroului, secretari ai comitetelor raionale de partid, membri ai Comitetului Executiv Politic al CC al PCRM, membri ai CC, deputaţi din fracţiunea parlamentară a comuniştilor.

Astfel de comitete raionale, cum sunt cele din Făleşti şi Ceadîr Lunga, de acum au încheiat desfăşurarea adunărilor şi se pregătesc pentru conferinţa raională, care va avea loc în luna decembrie. Spre sfîrşitul dărilor de seamă şi alegerilor se află organizaţiile de partid din raioanele Dubăsari, Căuşeni, Nisporeni, Orhei, Sîngerei, Taraclia, Hînceşti şi Şoldăneşti.

Conform graficului aprobat, fără de amînări sau zădărniciri, se desfăşoară adunările în comitetul municipal Bălţi, în comitetele raionale din Orhei şi Floreşti. Totuşi, de la începutul campaniei de dare de seamă şi alegeri au fost amînate 122 de adunări. Majoritatea din acestea s-au întîmplat în comitetele raionale din sectorul Buiucani – 19, Ungheni – 10, Briceni şi Floreşti – cîte 8, Anenii Noi – 7.

O pregătire destul de slabă pentru desfăşurarea adunărilor a fost înregistrată în şase comitete raionale PCRM. La Cimişlia, de exemplu, a avut loc doar o adunare din cele 22 planificate, la Teleneşti – 3 din 33, în sectorul Ciocana al capitalei – 4 din 43, în Criuleni – 7 din 40, la Ocniţa – 8 din 23, la Briceni – 9 din 31. Nici pînă acum n-a început campania adunărilor de dare de seamă şi alegeri comitetul raional Cantemir al PCRM.

Cu toate acestea, adunările de partid au loc cu o prezenţă înaltă a comuniştilor. În total, la adunări au participat 72 la sută din membrii de partid care se află la evidenţă în organizaţiile primare de partid. Cea mai înaltă prezenţă a fost în raioanele Soroca – 97%, Cahul – 86%, Edineţ – 83%, Glodeni – 80%. Cu o prezenţă relativ scăzută a comuniştilor s-au desfăşurat adunările în organizaţiile de partid din raioanele Ocniţa – 61%, Dubăsari – 63%, Floreşti – 65%.

Pe parcursul desfăşurării adunărilor, comuniştii participă activ la dezbateri. În medie, la fiecare adunare iau cuvîntul 5 oameni. Cei mai activi sunt comuniştii din raionul Căuşeni – 8 vorbitori, Dubăsari, Glodeni, Străşeni – cîte 7, Hînceţti, Taraclia, Sîngerei, sectorul Centru din capitală – cîte 6 la fiecare adunare. Respectivul indice este mult mai mic – în medie cîte 3 vorbitori – în raionul Floreşti şi în sectoarele Botanica, Rîşcani ale capitalei.

Cît priveşte primirea în rîndurile partidului, pe parcursul campaniei de dare de seamă şi alegeri Partidul Comuniştilor s-a completat cu 164 de noi membri ai PCRM în 79 de organizaţii primare de partid din 19 raioane. Din acestea fac parte raionul Dubăsari – 31 de persoane, dintre care 16 au fost primite la adunarea de dare de seamă şi alegeri din Molovata Nouă, în raionul Căuşeni – 23, Făleşti – 20, dintre care 10 noi membri de partid au mărit numărul celor ce fac parte din organizaţia de partid din satul Sărata Nouă.

Marina Ţurcan
0 
| încă
înapoi »
News Time Romania - Stiri Romania