Navigare

Căutarea pe saitul

 













Toate ştirile

27.11.2015:  Revendicarea intransigentă a istoriei

Solidaritate, colectivism şi colaborare — lumea se va prăbuşi dacă nu revine la adevărurile eterne!

Cîndva, Friedrich Engels a spus că istoria se răzbună în felul său pe cei care îndepărtează oamenii de la progresul istoric utilizînd fraze răsunătoare şi banii marelui capital.

Sfîrşitul secolului XX s-a făcut remarcat printr-o serie de deturnări din calea progresului istoric. Cea mai importantă a fost prăbuşirea primului stat socialist din lume, torpilarea ideii colectiviste, inclusiv, responsabilitatea colectivă pentru viitor. Încă un rezultat — triumfarea ideii individualismului formulată politic ca neoliberalism.

Răzbunarea nutrită

Răzbunarea istorică nu s-a lăsat aşteptată. Occidentul sătul, tehnologic şi fără scrupule a promovat democraţia neoliberală sub paravan militar, s-a autoproclamat unicul arbitru al sorţilor lumii sub dominaţia superputerii mondiale Statele Unite ale Americii. Însă, prin această politică, Occidentul a devenit o pradă uşoară a terorismului fundamental, înarmat şi radical.

Să nu se lase nimeni dus în eroare de paravanul musulman al armatelor teroriste din
Orientul Apropiat şi Africa. Acest fascism religios nu are nimic în comun cu postulatele celei de-a treia mari religii ale lui Avraam (primele două — iudaismul şi creştinismul). Mîndria, lăcomia şi setea de putere — iată care sunt idolii neoliberalismului, care au dus la obscurantism radical şi distructiv.

S-a constatat că oraşele europene sunt vulnerabile în faţa terorismului. Serviciile speciale ridicate în slăvi, analişti şi tot felul de specialişti, care se hrănesc din bugetele naţionale şi transnaţionale, nu au fost în stare decît să reacţioneze post-factum. Pe fundalul atentatelor teroriste care au zguduit Parisul, subiectul solidarităţii şi colectivismului a apărut de la sine. Individualismul nu este în stare să reziste în faţa unei ameninţări mondiale. Solidaritatea, colectivismul şi colaborarea: istoria ne readuce la adevărurile eterne, chiar dacă modul în care o face este unul crud!

După ziua de vineri, 13 noiembrie, ceva s-a schimbat în conceptul de viaţă a milioane de oameni. Adevărat, este vorba doar despre primele impulsuri ale unei chibzuinţe sănătoase. Pînă la claritatea gîndurilor mai este încă departe!

Caricaturi pe sînge

Solidaritatea este o noţiune măreaţă! Însă, manipularea în baza noţiunii de solidaritate este de-a dreptul dezgustătoare! Sunt diferite modalităţi de a exprima solidaritate cu Parisul, care a fost spus unui atac barbar. Pot fi deplînse victimele nevinovate. Ne putem asocia zilelor de doliu decretate în oraşul confortabil european, viaţa căruia a fost dată peste cap de terorişti. Putem şi trebuie să ne revoltăm, să presupunem trădarea serviciilor speciale din inima civilizaţiei europene — capitala Franţei, Parisul multisecular, oraşul regilor legendari, oraşul baricadelor, revoluţiilor, a pictorilor şi poeţilor…

Se poate şi trebuie. Însă, totodată, nu este cazul să ne maimuţărim. «Eu, ca şi toţi ceilalţi, îmi pictez fotografia din reţeaua de socializare în culorile drapelului Franţei». Despre ce este vorba? Pentru ce? Încă o scenă pusă la cale de manipulatorii mondiali? Nu! Şi încă o dată, nu! Eu nu sunt ca ceilalţi! Noi nu suntem marionete!

De aceea, închinîndu-mă în faţa măreţiei umilite a Franţei, nu-mi voi picta faţa în culorile drapelului tricolor al marii revoluţii franceze. N-o voi face şi pentru că «eu nu sunt Charlie»! Şi acest lucru este principial. Imoralitatea şi neruşinarea «dansatul şi caricatura pe sînge» nu au fost anulate de nimeni şi nici nu vor fi anulate, deoarece pentru asta ar trebui anulat omul din om. Deşi, în ultimele decenii, Europa înregistrează succese în acest sens!

Eu deplîng împreună cu «Europa prosperă şi îndestulată» sfîşiată de teroriştii nemiloşi. Ea nu mai poate reveni la viaţa fără griji şi plină de har, din anii 70–80, a europeanului de rînd. Gloanţe şi bombe — iată care poate fi realitatea europeană în următorii ani. Împotmolită în accepţiile vulgare ale postmodernismului, Europa şi-a pierdut aristocraţia de odinioară.

Urmînd modelele politice ale legislatorilor de peste ocean, cîndva, Europa a participat imprudent şi necugetat la devastarea şi bombardarea Iugoslaviei. NATO era capabilă de aşa ceva! Însă, NATO — atît de mult ridicată în slăvi, s-a dovedit a fi o structură militară impotentă şi ineficientă în faţa fundamentalismului terorist internaţional, alimentat chiar la indicaţia liderilor de peste ocean şi care s-a născut în straiele religiei musulmane.

Acest terorism a ajutat celei mai mari insule din Atlantic să distrugă o mulţime de moduri obişnuite de viaţă în Africa şi Orientul Apropiat. Însă, totul a început încă în anii 80 ai secolului trecut. Totul a început în Afganistan. Timp de zece ani (1979-1989), soldatul sovietic a rezistat loviturilor acelei «opoziţii afgane» înarmate din dolarii obţinuţi din petrol şi care a deschis calea Talibanilor, grupării Al-Qaida şi ISIS.

Anume atunci, dinţii dragonului — semănaţi în confruntarea geopolitică cu URSS, au şi început să crească. Cînd URSS nu mai exista, a început o nouă eră, iar dinţii dragonului au continuat să crească şi nimeni nu se opunea acestui fapt. Dimpotrivă, erau încurajaţi şi alimentaţi, deja, împotriva altor «ameninţări». Astăzi, aceşti dinţi se manifestă în măsură deplină. Ei nu mai au nevoie de îngrăşăminte cu dolari petrolieri. Ei sunt pe măsură să acapareze de sine stătător platourile petroliere din Irak, Libia, Sudan. Dragonul terorismului a ajuns şi în Europa. Un rezultat logic al politicilor care au făcut lumea şi mai periculoasă pentru viaţa omului indiferent unde s-ar afla el.

Pentru cine şuieră … ?

Probabil, acest pericol va determina oamenii să mediteze. Este posibil chiar ca cei care s-au obişnuit cu ororile războiului computerizat vor auzi şuieratul de gloanţe, îşi vor vedea prieteni şi vecinii la pămînt, vor vedea casele, podurile, stadioane devastate şi vor influenţa deciziile politicienilor. Este posibil, dar nu cu siguranţă. Oamenii au fost învăţaţi cu solidaritatea «la comandă». Foarte trist.

Solidaritatea trebuie să vină din inimă şi ghidată de raţiune. Vorba clasicului: viaţa noastră cotidiană este «foarte săracă în raţiune». Această afirmaţie este confirmată şi de faptul că Europa, adăpostind pe teritoriul său sute de mii, dacă nu milioane, de refugiaţi care au fugit din regiuni ale Africii şi Orientului Apropiat — devastate de terorişti, nu putea să nu înţeleagă că acest val de refugiaţi va aduce cu sine nu doar persoane care, cu adevărat, fug de urgiile războiului. Cu toate acestea, toate sau întîmplat aşa cum s-au întîmplat.

«Nu întreba pentru cine bat clopotele. Poate pentru tine!». Bătrînul Hemingway nu ştia, atunci, cît de stranii vor deveni toate, vulgare şi teribile într-o lume ajunsă în captivitatea reţelelor pătimaşe ale Internetului!

Parisul a fost scăldat în teroare şi sînge. Ce va fi mai departe? Istoria continuă.

Mihail Lupaşco
0 
| încă
înapoi »